Ce ne spune istoria?
In anii ’40, oamenii de stiinta americani au inceput sa-si exprime indoielile cu privire la efectele adverse posibile ale DDT-ului, iar in anii ’50, guvernul a inceput sa restrictioneze folosirea lui.
In 1962 a aparut cartea “Silent Spring”, in care sunt documentate efectele nocive ale folosirii indiscriminatorii de pesticide asupra sanatatii umane si mediului inconjurator. Autoarea a acuzat industria producatoare a pesticidelor de dezinformare si guvernantii de acceptare a spuselor marilor companii fara o cercetare prealabila, iar producatorul major (DuPont) a raspuns prin cresterea numarului de brosuri care promovau siguranta DDT-ului.
In 1963, la dorinta presedintelui John F. Kennedy, un grup de oameni de stiinta au investigat efectele pesticidelor, recomandand scoaterea “pesticidelor toxice persistente” din folosinta.
DDT-ul a devenit o tinta primara a miscarii anti-pesticide, iar in 1967 un grup de oameni de stiinta si avocati au infiintat Fondul de aparare a mediului, cu telul specific de a interzice DDT-ul.
Dupa o analiza de 6 luni, Agentia americana pentru protectia mediului a decis sa nu suspende DDT-ul, citand studii ale agentiei care spuneau ca acesta nu este un pericol eminent. Studiile au fost criticate, pe motiv ca persoanele responsabile tineau partea marilor companii de agri-business.
In 1971-1972, de-a lungul unei perioade de 7 luni, Agentia americana de protectie a mediului a tinut intalniri intre oamenii de stiinta pro si contra DDT-ului.
In vara anului 1972, DDT-ul a fost interzis in SUA, mai putin pentru unele utilizari ce tineau de sanatate publica. Bineinteles, producatorii de DDT au dat in judecata Agentia americana pentru protectia mediului, fara succes.
In anii ’70 si ’80, uzul agricol a fost interzis in majoritatea tarilor dezvoltate, incepand cu Ungaria (1968), si terminand cu Marea Britanie (1984)
Cat de sigur era considerat DDT-ul de catre fermieri si populatia de rand in anii in care era folosit?
Un fermier american este citat spunand ca foloseau DDT sa alunge mustele de pe mancare, fara ca cineva din familie sau din casa sa creada ca este o problema. Era un lucru absolut normal, la fel cum acum pesticidele din circulatie sunt considerate normale.
Chiar unele companii spun ca ai putea sa bei un erbicid fara sa ti se intample nimic. Bineinteles, la propunerea directa de “vii la un pahar de glifosat?” refuza.
Sa recapitulam.
In anii 40 au aparut primele semne de intrebare cu privire la DDT, iar ultima tara dezvoltata (Marea Britanie) l-a interzis in 1984, adica dupa 40 de ani.
In zilele noastre, pesticidele folosite sunt considerate mai mult sau mai putin toxice (sau non-toxice, ar spune unii).
Peste 40 de ani, vor mai fi inca in circulatie?
Agricultura practicata acum pe scara larga este considerata “in regula” pentru ca daunele au loc pe termen lung, fiind mai dificil de observat. In timp ce din ce in ce mai multi fermieri se convertesc la o agricultura ecologica, prietenoasa cu solul si biodiversitatea, fie ca e vorba de cereale, plante tehnice, sau plante horticole.
Peste 40 de ani, care va fi ponderea agriculturii ecologice, sau a celei conventionale care ia in calcul solul si ecosistemul?
Morala?
Oamenii care inteleg cum se petrec schimbarile in societate ar trebui sa-si puna astfel de intrebari.
Si sa schimbe ceva ASTAZI, laolalta cu cei considerati pionieri, nu peste 40 de ani, cand doar vor urma ce fac masele.